Virgil Guran, acuzaţii de o gravitate extremă: La Valea Mare, poliţiştii ar fi bătut un membru PNL în ziua votului, în plină stradă

Date:

Şeful liberalilor dâmboviţeni a mulţumit astăzi public celor care au votat pentru preşedintele Klaus Iohannis dar şi celorlalţi cetăţeni ai judeţului, chiar dacă au avut altă opţiune, pentru că au participat şi au dat consistenţă celui mai democratic exerciţiu. În acelaşi timp, preşedintele PNL Dâmboviţa a adus acuzaţii extrem de grave, punctuale, la adresa unor oameni în uniformă, care ar fi trebuit să fie primii care stopează neregulile:
„Am mai condus campanii. Exista război dar nu chiar ca aici. Vă dau un exemplu: La poliţia din Valea Mare, să ne ia un membru deal nostru efectiv să-l bată. A început să îl bată în stradă, cu martori. Nici măcar n-au avut decenţa să-l ducă înăuntru să-l bată. Sper să se ia măsuri , pentru că am văzut că aici, în Dâmboviţa, a existat un obicei, să fie folosite organele, organismele , companiile de stat în câştigarea alegerilor. Avem poze cu maşinile instituţiilor folosite să ducă la vot alegătorii. În acelaşi timp, o parte din poliţie a fost obişnuită să nu controleze. De altfel, la Râu Alb, şeful de post le spunea „puteţi să căraţi, că nu există lege care să vă oprească să faceţi acest lucru.”(…) Ce este deranjant, am văzut plângeri de la PSD, pentru că lor li s-a părut o nor-malitate ca toate organismele să stea drepţi, să pună parolă pentru ceilalţi, numai ei să meargă la vot dacă se poate. Şi erau deranjaţi că în unele locuri am reuşit să-I blocăm.”
Virgil Guran a admis că au fost şi cazuri izolate, în care militanţi sau membri liberali au cărat la vot „dar la ei a fost fenomen de masă şi acest fenomen trebuie să se întrerupă. Oamenii trebuie lăsaţi liberi să voteze ce gândesc, să nu mai fie manipulaţi.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!