Senatorul Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița, a vorbit despre necesitatea unui dialog între Parlament și Ministerul Transporturilor, cu scopul de a fi identificate modalitățile prin care ar putea fi reduse termenele în cazul proiectelor mari de infrastructură, care astăzi ajung la 8-10 ani de la etapa de întocmire a studiilor de fezabilitate și până la recepție:
“Parlamentarul are la dispoziție întrebările și interpelările ca instrument de chestionare a miniștrilor în legătură cu activitatea acestora și responsabilitățile pe care le are ministerul sau instituțiile din subordinea ministrului. Sunt mai multe tronsoane de drum din județ dar și din județele vecine despre care am întrebat Ministerul Transporturilor, de la Valea Doftanei – Săcele, până la Ploiești – Găești sau DN 7 și DN 71. Aștept să primesc calendarele de execuție pentru fiecare și toate datele care îmi vor permite să le urmăresc evoluția. Dar, mai important chiar decât proiectele de investiție punctuale, mi s-a părut să întreb ministrul Transporturilor cu ce poate ajuta Parlamentul la grăbirea termenelor care curg de la faza de lansare a licitației până la ultimele faze ale execuției lucrărilor. Suntem țara în care trec și 8 sau 10 ani între un studiu de fezabilitate, proiectare și alți ani până la finalizarea lucrărilor. Este o situație care trebuie să ia sfârșit. De aceea vreau să lucrăm împreună, Parlament și Ministerul Transporturilor și autorități din subordinea ministerului, să, iar mai apoi să ne asigurăm că ele sunt respectate – atât de firmele care contractează lucrările, cât și de instituțiile statului care de multe ori îngreunează totul cu birocrația excesivă“, a explicat senatorul PNL, Virgil Guran.