VIŞAN EVITĂ SĂ VORBEASCĂ DESPRE PROBLEMELE VOLEIULUI ROMÂNESC

Date:

Ca la fiecare sfârşit de an, preşedintele Federaţiei Române de Volei (FRV), Gheorghe Vişan, oferă pentru AGERPRES un interviu în care analizează ce s-a petrecut de-a lungul ultimelor 12 luni în sportul pe care îl conduce. Conform lui Vişan, în 2017 voleiul românesc a avut rezultate pozitive, remarcabilă fiind participarea a trei echipe naţionale de juniori la turnee finale.
3 participări la turnee finale europene
„Pentru voleiul românesc, 2017 a fost un an destul de prolific, având în vedere că am fost calificaţi la Campionatul European de cadeţi, masculin (Under 19) şi feminin (Under 18), şi la turneul final al Campionatului European de speranţe feminin (Under 16). Deci am participat cu trei loturi naţionale juvenile la turneele finale. La cadeţi am obţinut locul 9 atât la fete, Ca la fiecare sfârşit de an, preşedintele Federaţiei Române de Volei (FRV), Gheorghe Vişan, oferă pentru AGERPRES un interviu în care analizează ce s-a petrecut de-a lungul ultimelor 12 luni în sportul pe care îl conduce. Conform lui Vişan, în 2017 voleiul românesc a avut rezultate pozitive, remarcabilă fiind participarea a trei echipe naţionale de juniori la turnee finale.
3 participări la turnee finale europene
„Pentru voleiul românesc, 2017 a fost un an destul de prolific, având în vedere că am fost calificaţi la Campionatul European de cadeţi, masculin (Under 19) şi feminin (Under 18), şi la turneul final al Campionatului European de speranţe feminin (Under 16). Deci am participat cu trei loturi naţionale juvenile la turneele finale. La cadeţi am obţinut locul 9 atât la fete, nea, la Campionatele Balcanice, naţionala de junioare III (U16) a obţinut locul 3 în Bulgaria, iar cea de juniori III masculin (U17) a obţinut locul 5. Tot la Campionatele Balcanice, echipa de juniori II masculin a venit pe 6 în Serbia, iar cea de juniori I feminin a încheiat pe locul 5 în Bosnia şi Herţegovina.”
La nivel de echipe de club, în 2017 voleiul românesc a fost reprezentat în Liga Campionilor de SCM U. Craiova la masculin şi de Cs Volei Alba Blaj la feminin. „În cupele europene am avut-o anul ăsta pe SCM U. Craiova în Liga Campionilor la masculin, care ne-a făcut o imagine foarte bună. Din păcate, aveau calificarea în mână, dar nu şi-au dat seama că un set le-ar fi fost suficient să iasă din grupe. Iar să ieşi din grupă este o performanţă. La feminin, Blaj a fost de asemenea la un pas să iasă din faza grupelor Ligii Campionilor. Sperăm să o facă în sezonul ăsta, pentru că are o grupă accesibilă.”
Final Four-ul Ligii Campionilor, la Cluj?
Vişan a menţionat că este posibil ca România să primească organizarea Final Four-ului Ligii Campionilor la feminin. „99,5% eu zic că Blaj iese din faza grupelor, iar anul viitor vine în ţară preşedintele Confederaţiei Europene de Volei, Aleksandar Boricic, pentru a discuta organizarea Final Four-ului Ligii Campionilor la Cluj. Asta numai dacă Blaj iese din grupă. Iar dacă organizăm Final Four, Blaj se califică direct, fiind gazdă. Cu preşedintele Boricic voi avea o discuţie şi despre organizarea în 2021 a Campionatului European feminin. Vrem să găzduim în ţară o grupă a acelui turneu final. Pentru că, fiind 24 de echipe, turneul final va fi găzduit de 4 ţări. Deci este o treabă importantă pentru noi ca federaţie, dar şi pentru România. S-ar putea juca tot la Cluj.” Ca în fiecare an, principala problemă a Federaţiei Române de Volei a reprezentat-o partea financiară. „De fiecare dată prima problemă la noi este cea financiară. Nu ai bani, nu poţi face nimic. La noi selecţionerii echipelor naţionale antrenează gratis. Nu au luat un ban de la federaţie. Avem 305.000 de euro pentru pregătire şi participare la competiţii pentru 14 loturi naţionale de sală şi plajă. Pentru 2018 avem în ianuarie turnee de calificare la CE la cadeţi, feminin şi masculin, la Ploieşti, unde obiectivul este calificarea. Iar în aprilie avem alte turnee de calificare la CE de juniori I, feminin şi masculin. Sperăm să ne calificăm şi să continuăm rezultatele de anul acesta. În luna august vom avea calificările după noul sistem la Campionatul European de seniori, feminin şi masculin. Şi avem obiectiv tot calificarea. Nu vor mai fi turnee de calificare, se va juca pe etape.”
Laurenţiu Lică, cel mai valoros jucător al anului 2017
La fel ca în 2016, jucătorul formaţiei Tricolorul LMV Ploieşti, Laurenţiu Lică, a fost desemnat voleibalistul anului. În ceea ce priveşte titlul de sportivul anului, Gheorghe Vişan consideră că acesta i s-ar cuveni jucătoarei de tenis Simona Halep.
„În şedinţa Consiliului Director s-a stabilit jucătorul de volei al anului 2017, este vorba despre Laurenţiu Lică. De fapt, am făcut un clasament şi după Lică vine Nneka Onyejek-we, iar pe trei Cristian Bartha. Sportivul anului este Simona Halep, este meritul ei. Că nouă nu ne convine când mai pierde anumite meciuri e altceva, dar ea e numărul 1 mondial în tenis şi România trebuie să se mândrească cu ea. Să sperăm că va rămâne pe primul loc o perioadă cât mai lungă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...