Cel mai greu şi cel mai puţin la îndemână este să te îndoieşti. Să te îndoieşti de tot şi de toate, să nu te mai convingă nimic din ceea ce este, din ceea ce poate fi, din ceea ce se vede că merită să i se acorde o şansă, una singură, pentru a-şi asigura şi pentru a-şi accepta supravieţuirea, continuarea şi continuitatea. Nu este deloc uşor să vezi tot ce nu merită, nu este deloc uşor să le inventariezi şi să le aşezi în cuvinte, în stări atât de apropiate de întuneric, dar pe care îl evită cu graţie şi într-un registru atât de liric, atât de aşezat în stările triste, amare şi cinice pe care le poate stăpâni şi exprima poezia.
Savian Mur reuşeşte să se transforme într-un fel de filtru, într-un receptor sobru al situaţiilor pe care viaţa este dispusă să le exprime prin compromiteri şi pe care doreşte să le aşeze în cuvintele care frizează discursul critic şi sceptic al autorului lor. El devine un văzător treazal tuturor situaţiilor care îi acaparează şi care îi alimentează stările de zi cu zi, de zi după zi şi îşi transferă astfel totul în registrul sceptic al celui care înţelege şi care simte frivolităţile puse la dispoziţie de societate, de indivizi şi de tot ceea ce îi motivează să meargă mai departe. Reuşeşte, totodată, să construiască un discurs critic şi acid coerent, unul în care exprimările fandează lapidarul şi aruncă în luptă un amalgam inteligent alcătuit de observaţii şi de eventuale corecţii pe care existenţa şi le-ar putea adăuga pentru a-şi motiva cât de cât necesităţile, care îi pot salva aparenţele de stare de fapt necesară, de obligatorie culegere de concepţii salvatoare, de legi fireşti care trebuie ascultate şi urmate.
… decât să devii o muscă beţivă a Istoriei, izbit de vânturi necruţătoare, pe veci închis în closetul timpului, trăgând pe nas duhoarea negrelor umilinţe, stricându-ţi sângele, decimându-ţi intimitatea, mai bine vagabond pe trotuarele zilei, inhalând cu nesaţ mireasma deşertăciunii minutelor…
Eu, agenţia mea de ştirieste un buletin de ştiri permanent despre stările omului, depre vieţile lui, despre întregile manifestări constrângătoare şi deprimatoare ale ei, este un strigăt în pustiu despre multele şi disponibilele deşertăciuni pe care omul şi lumea lui le-au transferat definitiv în carnea Fiinţei, în tot ce creşte şi în tot ce înconjoară şi acaparează aceste creşteri. Revolta şi teoretizările ei devin un discurs firesc şi cutremurător pe alocuri, se transformă în discuţii pe viu în corpul realităţii care nu se lasă altfel văzută şi arătată. Savian Mur reuşeşte să îndrăznească să îşi ducă toate aceste operaţii până la capăt, să le conducă şi să le desăvârşească în cuvinte care pot fi uşor înţelese, dar greu de suportat adevăratul şi singurul lor mesaj. Nimic nu scapă tăişului bisturiului său, totul este sfârtecat şi arătat astfel, în această formă care îmbracă firesc hainele cruzimii, ale sincerităţii care tranşează la propriu toate disputele dintre omul care vede şi cele pe care el, văzându-le, le poate aşeza pe lamela ce merge sub lupa microscopului cu ajutorul căruia vor fi descifrate.
… Să-ţi fie ruşine că eşti om! De aici trebuie să pleci, dacă vrei să te redresezi. Nu, nicidecum altuia să-i fie scârbă de tine, căci şi el, la rândul lui…- ci unui animal: un cal, o vacă, un lup. Iar în ceea ce priveşte dresorul, cu el e o altă poveste. Dresorul e un torţionar mascat. El îşi profesează sadismul, proasta educaţie, exhibiţionismul, obţinerea unui succes murdar. Are nevoie de aplauze, de cât mai multe aplauze. De un asemenea exemplar trebuie să te fereşti, el a murdărit şi încă murdăreşte circul…
Savian Mur este un nou sceptic, unul al cărui discurs se aşază în solilocvii care testează adâncimile cele mai puţin cunoscute şi cele mai puţin vizibile ale firii umane, ale fiinţei ce se vrea a fi o delicată trestie gânditoare. El ne arată în fiecare propoziţie că nu este chiar aşa şi că societatea şi toţi locuitorii ei sînt definitiv aşezaţi în zodia naufragiului, a situaţiilor fără ieşiri morale disponibile.
… Omul, arhitect al propriului său infern…
Etica, morala şi bunul simţ sunt demontate şi anihilate de privirea severă şi atinsă de aerul sumbru al înţelegerii deviaţiilor lor de către Savian Mur. Cuvintele lui strigă, se strigă şi se adresează pustiului deja instalat, deşertului care înaintează făsă ca ceva să mai poată încetini acest ireversibil proces.
Gabriel Enache
