Zilele Bibliotecii Judeţene „I.H.Rădulescu”

Date:

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, alături de vicepreşedintele Luciana Cristea, a participat la deschiderea manifestărilor ce marchează Zilele Bibliotecii Judeţene „I.H. Rădulescu” din Târgovişte. Evenimentul a avut loc La Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu, gazdă fiind Agnes Erich, directorul instituţiei. La manifestări au mai participat: deputatul Oana Vladucă, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Cristina Stroe, viceprimarul Municipiului Târgovişte, Monica Ilie, profesorul universitar doctor Ion Calafeteanu, consilierul eparhial Marian Puiescu, prorectorul Universităţii Valahia, Gabriela Teodorescu, directori de biblioteci, profesori, numeroşi elevi.
Cu acest prilej, Daniel Comănescu a transmis următorul mesaj:
„Mă bucur să mă aflu din nou la Biblioteca Judeţeană din Târgovişte, un loc unde mă simt ca acasă, între prieteni. Pentru că prin acţiunile pe care le promovaţi şi organizaţi aţi devenit prieteni acestei comunităţi, care reuşiţi să aduceţi o fărâmă de frumos în vieţile noastre de multe ori terne, care ne readuceţi în atenţie valori importante, oameni de cultură, fapte din istorie, lucruri care ne-au ajutat să ne formăm ca popor, ca oameni.
Mă bucur să văd că, deşi trăim într-o societate de consum, în care totul e pe repede înainte, aici încă există preocupări pentru cultură, pentru lectură, pentru promovarea autorilor de literatură, pentru educarea tinerei generaţii şi aducerea cărţii mai aproape de oameni.
Anul acesta, mai mult decât oricând, trebuie să ne aplecăm asupra a tot ceea ce este românesc, asupra a tot ceea ce avem frumos şi asupra a tot ceea ce ne asigură continuitatea valorilor şi tradiţiilor.
Şi tocmai pentru că se implică în astfel de acţiuni, vreau să felicit echipa Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” şi să-i urez cât mai multe acţiuni încununate de succes, La mulţi ani şi un public receptiv la evenimentele organizate. Vă mulţumesc pentru ocazia de a vă fi aproape, într-o zi atât de importantă pentru instituţia dumneavoastră şi vă urez tuturor să vă bucuraţi de manifestările care se vor desfăşura aici, în aceste două zile.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ambielajul pentru Kymco orizontal: Caracteristici si functionare

Scuterele și motocicletele Kymco sunt recunoscute pentru fiabilitatea și...

Atenție la cumpărăturile online: Cum să eviți capcanele și să cumpări în siguranță

Într-o eră digitală în care cumpărăturile online devin tot...

Focul nu este o jucărie pentru copii !

ISU Dâmbovița atrage atenția părinților și educatoriilor asupra pericolelor...

 Destructurarea unei rețele de eliberare a documentelor false românești

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și...
error: Conținutul este protejat!!