Numeroşi spectatori au participat la deschiderea oficială a Festivalului „Zilele Cetăţii Târgovişte” şi au aplaudat primele recitaluri incluse în programul prezentat de îndrăgitul actor al Teatrului Tony Bulandra, Liviu Cheloiu. I-au salutat cu acest prilej şi le-au adresat cuvinte frumoase primarul Cristian Stan, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele Senatului, preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, senatorul Titus Corlăţean şi deputaţii Carmen Holban, Cornel Ştefan, Oana Vlăduca, Claudia Gilia şi Rovana Plumb.
Spectacolul a fost deschis de Corul Appassionato, a urmat recitalul de nai – Cristian Moroianu, iar la 20:30 a început spectacolul muzical coregrafic ce i-a avut ca protagonişti pe Alina Mavrodin şi artişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovs-ki”, din Constanţa. Seara s-a încheiat cu spectacolul de proiecţie lumini pe Turnul Chindiei susţinut de Holograma 3D.
Zilele cetăţii: Prima seară, primele concerte
Date: