Ziua Dezrobirii Romilor a fost stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. La 20 februarie 1856 a fost promulgată de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” – legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România; la acea dată au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, procesul dezrobirii fiind
început de Mihail Kogălniceanu în anul 1837 (Monitorul Oficial al României 182/2011). Pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” iar pe 16 iunie „Ziua Limbii Romani” instituită, în 2019, pentru păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând minorităţii etnice.
S-au împlinit 164 de ani de la un moment fundamental al istoriei noastre, care a marcat un prim pas al ţării spre democraţie: adoptarea Legiuirii pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia de secole a
romilor, după ce o lege similară fusese adoptată cu câteva luni înainte şi în Moldova. A fost un demers care s-a bucurat de susţinerea unor personalităţi importante ale vremii, ca Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, adevăraţi vizionari ai valorilor europene.
Din 2011, evenimentului petrecut la 20 februarie 1856 i-a fost consemnată oficial, prin lege, semnificaţia importantă nu doar pentru istorie, ci şi pentru eliminarea unor prejudecăţi la nivel de societate şi pentru progresul democratic al ţării.