Ziua Drapelului Naţional este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Conform legii, această zi a fost marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor ceremonii militare specifice cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, cu respectarea măsurilor impuse de criza COVID-19. La Târgovişte, ceremonia publică pentru a marca Ziua Drapelului Naţional s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte.
Prefectul judeţului Dâmboviţa, Aurelian Popa a primit onorul şi a salutat Drapelul. A urmat intonarea Imnului de Stat al României şi alocuţinile adresate de către prefectul Judeţului Dâmboviţa, primarul municipiului Târgovişte şi preşedintele Consiliului Judeţean.
Momentul de maximă intensitate a fost primirea Drapelului României şi onorul la Drapel.
A avut loc prinderea Drapelului la catarg şi binecuvântarea Drapelului de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei. Pe acordurile Imnului Naţional al României a fost înălţat Drapelul.
De la eveniment nu au lipsit parlamentarii, şefii de arme şi trecătorii care nu au ezitat să asiste la eveniment.
Ziua Drapelului Naţional la Târgovişte
Date: