ZIUA FEMEII CREŞTINE

Pr. Prof. Alin Marian Pleşa_
Într-un fel aparte, femeile au o legătură specială cu Dumnezeu Cel născut la „plinirea vremii’ (Galateni 4,4) din Preacurata Fecioară Maria. Ele, contrar părerii des întâlnite că ar fi mai slabe de înger, dau dovadă în multe situaţii de viaţă de un curaj mult mai mare decât bărbaţii. Femeile sunt cele care, mai mult decât tovarăşii lor de viaţă, în dimineţile primei zile a săptămânii (Duminica – ziua Învierii Domnului), vin la biserică pentru a primi vestea cea bună (Evanghelia) a iubirii de oameni a lui Hristos cel mort şi înviat şi o duc apoi în casele şi familiile lor, pline de râvnă.
Faptul că femeile mironosiţe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morţi are o semnificaţie deosebită. Înspăimântaţi de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească şi de bărbăţie, s-au dus la mormânt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate şi nici de soldaţi. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste şi de bărbăţie.
Aşadar, mironosiţele au devenit binevestitoare ale celor ce vor binevesti Învierea lui Hristos tuturor oamenilor. Dacă Eva a fost cea care a adus lui Adam vestea căderii, acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. Este o restabilire a demnităţii feminine şi prin sfintele mironosiţe. Urmând calea acestor sfinte femei vom vedea piatra dată la o parte de la uşa mormântului, vom vedea îngerul care spune: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe lisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. lată locul unde L-au pus.” (Marcu 16,6).
Toate aceste lucruri ne îndreptăţesc să considerăm această Duminică a Mironosiţelor ca o zi a femeii creştine, a femeii-mamă, soră, soţie. Sfânta Biserică nu a desconsiderat femeia ci, dimpotrivă, a recunoscut demnitatea şi valoarea ei deosebită în iconomia mântuirii mai ales preacinstind pe Maica Domnului, cinstind pe sfintele femei mironosiţe, muceniţe, cuvioase din toate timpurile şi locurile. E o recunoaştere a curajului, bărbăţiei şi dragostei de care dau dovadă în biserica de acasă care este familia. Alături de bărbaţii-Apostoli, ele sunt parte a Bisericii lui Hristos, propovăduitoare ale Învierii Domnului. Nu au un loc secundar în Biserică, aşa cum ar crede unii, ci un rol hotărâtor prin dragostea şi curajul lor, prin sensibilitatea lor la cele duhovniceşti. Ele nu se ascund, ci dimpotrivă Îl caută pe Domnul şi nu se tem de greutatea pietrei de la uşa mormântului atât de greu de dat la o parte de către unii. Văd îngerul şi îi aud glasul, văd giulgiurile singure, semn clar al faptului că Hristos a înviat.