Ziua Holocaustului în România 

Date:

Duminică, 9 octombrie, în România a fost marcată Ziua Holocaustului, în memoria populației evreiești deportate forțat, în principal din Basarabia și Bucovina, în Transnistria, la data de 9 octombrie 1941, acum 81 de ani.

Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.

Holocaustul – din grecescul holókauston – holos, „complet” și kaustos, „ars”, defineşte generic exterminarea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, marea lor majoritate din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul nazist din Germania, condus de Adolf Hitler şi de aliaţii săi. În cultura iudaică, evreii se referă la Holocaust prin termenul Shoah, cuvânt de origine ebraică însemnând „catastrofă” sau „distrugere totală”.

Holocaustul a început odată cu „Noaptea de Cristal” – 9 noiembrie 1938, când, la ordinul autorităţilor naziste, civili şi militari germani au devastat case şi magazine evreieşti din Austria şi Germania, pe care le-au distrus, unele cu barosul (lăsând în urmă străzi acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte – de unde şi denumirea amintită), au distrus aproape toate sinagogile, au omorât în bătaie circa 400 de evrei iar alţi circa 30000 au fost deportaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!