Ziua Internaţională a Drepturilor Omului la DGASPC Dâmboviţa

Date:

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului este marcată în întreaga lume în data de 10 decembrie şi în această zi se încheie seria celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor, care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor) – 10 decembrie -adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor OmuluiCu această ocazie, reamintim că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, implementează în calitate de partener local, începând din data de 04.03.2019, proiectul „VENUS – Împreună pentru o viaţă în siguranţă!” 465/4/4/128038. Solicitantul, în cadrul acestui proiect este Agenţia Naţională Pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Proiectul, are ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei domestice, prin crearea şi dezvoltarea unei reţele naţionale inovative integrate de locuinţe protejate pentru transferul la o viaţă independentă al victimelor violenţei domestice şi derularea unor campanii privind prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei domestice. Proiectul, în valoare totală de 51.080.375,72 lei, este cofinanţat din FSE, Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Obiectiv Specific 4.4: Reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor speci-fice.În cadrul proiectului, în judeţul Dâm-boviţa va fi creată o „Locuinţă protejată”, precum şi servicii integrate complementare de grupuri de suport şi cabinet de consiliere vocaţională pentru victimele violenţei domestice.
Conform graficului activităţilor proiectului, ne aflăm în etapa de identificare şi selecţie a persoanelor care pot face parte din grupul ţintă şi rugăm mass-media şi comunitatea să ne sprijine, prin informarea şi îndrumarea femeilor victime ale violenţei domestice către instituţia noastră, pentru a putea beneficia de serviciile oferite prin proiect.
Persoanele care pot face parte din grupul ţintă trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani, să aibă calitatea de victimă a violenţei domestice în formele prevăzute de lege şi în legătură cu toate tipurile de relaţii familiale, sociale/parteneriale, de rudenie/afinitate pe care victima le are cu celelalte persoane.
Pentru admiterea în cadrul serviciilor sociale, persoana trebuie să constituie un dosar de înscriere în grupul ţintă. Menţionăm că anunţul şi documentele pentru înscrierea în grupul ţintă al proiectului se regăsesc pe site-ul institutiei (secţiunea anunţuri proiecte), precum şi la sediul instituţiei şi au fost transmise către compartimentele de asistenţă socială din cadrul autorităţilor publice locale din judeţ, în vederea sprijinirii victimelor violenţei domestice pentru completare dosar grup ţintă.
Informaţii suplimentare se pot obţine pe adresa de e-mail: dgaspcdb@yahoo.com sau tel. 0245217686, interior 110, iar victimele violenţei domestice pot obţine sprijin urgent, 24/24 ore la telefon 0245983.
În cadrul serviciilor care vor fi înfiinţate prin proiect, persoanele care fac parte din grupul ţintă al proiectului vor beneficia începând cu 01 martie 2020 de servicii specializate: cazare (pe perioadă de maxim 1 an) şi asigurarea unui climat de siguranţă, consiliere psihologică şi juridică, servicii de asistenţă socială, precum şi de consiliere vocaţională, care să le sprijine în vederea integrării pe piaţa muncii şi reintegrării sociale, în vederea asigurării securităţii personale şi a independenţei economice a victimelor şi desprinderea lor din mediul captiv domestic (psihologic, social, economic).
Pentru persoanele victimele ale violenţei domestice pentru care nu este necesară cazarea într-o locuinţă protejată (fiind identificate alte soluţii locative), vor fi oferite servicii specializate în cadrul grupului de suport şi cabinetului de consiliere vocaţională, în vederea depăşirii situaţiei de risc şi vulnerabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...