Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa celebrează în data de 26 iunie 2019, Ziua Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, şi organizează, în perioada 26 iunie – 19 iulie 2019, Campania IEC cu sloganul „În primul rând, ASCULTĂ” şi mesajul-cheie „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.
Campania „În primul rând, ASCULTĂ” este o iniţiativă de creştere, pe baze ştiinţifice, a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia.
Drogurile ilegale ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor.
La nivel global, există un minim estimat de 190.000 de decese premature (în cele mai multe cazuri evitabile) din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.
Drogurile nu afectează doar consumatorii, acestea provoacă familiilor şi celor dragi, dificultăţi enorme şi suferinţă. În România, consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalenţe de două ori mai mari în rândul adulţilor tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), faţă de cele înregistrate în populaţia generală (15-64 ani), dar ratele sunt similare celor identificate în populaţia şcolară (16 ani).
Cu ocazia Ziulei Internaţionale de Luptă împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, este important să ne amintim că, tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate.
Acţiunile de Informare-Educare-Comunicare planificate vor sublinia importanţa unei atitudini vigilente şi responsabile din partea adulţilor: părinţi, profesori, personal din serviciile preventive, deci-denţi, şi vor încuraja copiii şi tinerii din comunităţile noastre să stea departe de droguri.
PĂRINŢII au cea mai mare influenţă în a-şi ajuta copiii să crească fericiţi şi să înveţe să se descurce bine în situaţii dificile de viaţă.
PROFESORII pot avea o influenţă pozitivă asupra copiilor şi tinerilor pentru a-i ajuta să crească fericiţi şi optimişti.
Ziua Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi Traficului de Droguri – 26 iunie 2019
Date: