14 noiembrie este Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat şi a fost marcată pentru prima dată pe data de 14 noiembrie 1991. Tema pentru ediţia din anul acesta a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este legată de femeie şi copil.
Deja a devenit o tradiţie ca la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, să fie marcată Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat. Şi anul acesta, cu sprijinul sponsorilor, Secţia Diabet-Nutriţie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a organizat o acţiune de prevenire, în cadrul căreia cetăţenii şi-au testat gratuit glicemia şi tensiunea.
Despre tot ce înseamnă această afecţiune, despre cum sunt trataţi cei peste 23.200 de pacienţi din întreg judeţul Dâmboviţa, care suferă de diabet, ne-a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă, şefa Secţiei Diabet-Nutriţie, dr. Anca Nicoară. Prezenţi la conferiţă au fost şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte,dr. Claudiu Dumitrecu, directorul de îngrijiri medicale, Rodica Nicolae şi dr. Elena Firoiu,purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Situaţia este una îngrijorătoare la nivel mondial, căci peste 199 de milioane de femei trăiesc cu această boală, estimându-se că până în anul 2040, cifra va ajunge la 313 milioane. Peste 2 milioane de femei îşi pierd viaţa, anual, din cauza acestei suferinţe. Mai mult, una din şapte naşteri este afectată de diabet gestaţional. Vestea bună, potrivit FID, este că mai bine de 70% din cazurile de diabet de tipul 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care neapărat trebuie să includă, printre altele, practicarea exerciţiilor fizice, menţinerea unei greutăţi normale şi evitarea fumatului.
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat, marcată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte
Date: