FĂRĂ CONDIŢII, FĂRĂ MEDALII. George Preda şi lonuţ David s-au întors fără nicio medalie de la Campionatele Naţionale de sală

Date:

atletismPentru prima oară în ultimii ani, atleţii Clubului Sportiv Târgovişte s-au întors de la Campionatele Naţionale de sală fără nicio medalie. George Preda şi Ionuţ David au capotat în probele de 1500, 800 şi 3000 de metri, acolo unde în anii trecuţi dominau întrecerile de juniori, tineret şi chiar seniori. 2013 a început cum nu se putea mai rău pentru elevii lui Nicolae Guţoiu, care au plătit astfel tribut condiţiilor precare în care se antrenează. Fără să beneficieze de o sală în care să pregătească cel mai important concurs al începutului de an, cei doi atleţi ai clubului dâmboviţean au încheiat pe locuri îndepărtate de podium. „Nici nu-mi aduc aminte când a fost ultimul Campionat Naţional de la care m-am întors fără medalii. Poate este şi greşeala mea. Poate nu am pregătit corect acest concurs. Până la urmă asta e viaţa. În cariera unui sportiv mai apar şi astfel de sincope”, a recunoscut fair play, Nicolae Guţoiu.
Ce a uitat să spună tehnicianul dâmboviţean este că Preda şi compania nu au avut condiţii de pregătire în sală, antrenamentele fiind susţinute în Parcul Chindia sau pe zgura de pe stadionul Eugen Popescu. În aceste condiţii, şansele ca atleţii târgovişteni să se lupte cu şansă cu sportivi care beneficiază de săli de antrenament sunt foarte mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Razie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în colaborare cu...

Percheziții la Bălteni, vizate centrele de fier vechi 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ...

Săptămâna Siguranței Școlare pentru elevi ai Liceului Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște

S-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a consumului...